Sfantul Gheorghe

Măritul, minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.

Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După aceasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnezeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns acesta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnezeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Însă trebuie să istorisim oarecare parte din cele multe minuni ale sfântului.

În părţile Siriei se află o cetate numită Ramel, în care era o biserică zidită în numele marelui mucenic Gheorghe. Neaflându-se acolo mină de piatră, ca să se taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din loc depărtat, şi se făcea multă nevoinţă cu aflatul lor, şi cu adusul. Atunci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevărată şi întărită credinţă la sfântul mare mucenic Gheorghe, a cumpărat şi ea un stâlp asemenea cu cei ce erau făcuţi şi înfrumuseţaţi, şi pogorându-l la mare, se ruga celui ce era purtător de grijă să ducă stâlpii, să ia şi să ducă şi pe acela pe care îl cumpărase ea. Iar el nu vrea, ci punând numai pe al lui, purcese să se ducă. Atunci femeia de supărare căzând la pământ plângea şi se ruga sfântului să-i ajute să poată duce stâlpul. Aflându-se ea într-un astfel de chip, văzu în vis unde i se arătă sfântul în chip de voievod, şi-i zise: „De ce eşti tristă, femeie?” Iar ea îi spuse pricina întristării, şi sfântul descălecând de pe cal zise către femeie: „Unde-ţi este voia să fie pus stâlpul?” Şi ea răspunse. „De-a dreapta parte a bisericii.” Şi sfântul îndată însemnă marmura cu degetul, scriind aceasta: Să se pună în dreapta, al doilea, stâlpul văduvei (după cel dintâi), şi ridicând sfântul de capătul stâlpului ce era despre mare, zise femeii: „Ajută şi tu” şi ridicându-l amândoi, l-au dat în mare, şi cu îndreptarea sfântului sosi stâlpul mai înainte de ceilalţi, şi dimineaţa se află la liman. Ceea ce văzând Vasilicos, căci aşa se numea purtătorul de grijă pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat şi mai vârtos dacă a văzut şi scrisul, care rânduia şi locul, unde trebuia să fie pus. Şi mulţumind lui Dumnezeu, cerea şi de la sfântul iertare pentru greşeala neascultării, şi, luând şi el prin vedenie iertare de la sfântul, puse stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în locul care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul. Care stâlp stă şi până în ziua de astăzi întru neştearsă pomenirea femeii, şi întru mărirea sfântului pentru preamărita minune.

Iată altă minune făcută la Mitilene şi care înfricoşează tot gândul şi tot auzul. Căci în acest loc este o biserică a marelui mucenic Gheorghe, foarte slăvită şi vestită. Şi este obicei de a se strânge la ziua sfântului mulţime multă de popor în toţi anii, să facă la acea biserică prăznuire. Aceasta aflând agarenii ce erau în Creta au lovit fără veste la vremea privegherii pe câţi au aflat în biserică, şi i-au luat legaţi, împreună cu câţi au putut prinde din cei de afară, că cei mai mulţi scăpaseră. Pe cei ce i-au prins, i-au dus în Creta, între care era şi un tinerel, pe care l-a dăruit saracinul care-l prinsese lui Amira, celui ce era mai mare peste agareni. Şi trecând câtăva vreme până s-a împlinit anul, şi au ajuns iar la prăznuirea preamăritului mucenic, tânărul a slujit lui Amira; iar părinţii lui nelăsându-şi obiceiul lor şi nici nu au fost nemulţumitori pentru pierderea copilului, ci punându-ţi nădejdea la Dumnezeu şi mulţumind sfântului, şi făcând praznic după obicei, au ieşit ca să cheme la masă pe cei ce erau chemaţi; iar maica copilului întorcându-se la biserică, a căzut la pământ plângând şi rugând pe sfântul, ca să izbăvească pe fiul ei din robie, în ce chip va şti, cu atotputernicul şi dumnezeiescul dar al Sfântului Duh, ce locuia într-însul. Iar cel grabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimile femeii. Şi, după ce şi-a sfârşit femeia rugăciunea, şezând oaspeţii la masă, a pomenit bărbatul femeii la masă întâi ajutorul sfântului, şi stau gata cei ce dregeau vinul. Atunci din voia lui Dumnezeu s-a făcut minune mare şi preamărită şi aproape de necrezut pentru cei ce nu ştiau lucrurile cele slăvite ale lui Dumnezeu. Dar dacă vor cugeta la Avacum, care din răpirea îngerului întru o clipeală de vreme s-a aflat din Ierusalim la Babilon, nu se vor arăta necredincioşi nici de aceasta. Căci în ceasul în care pusese tânărul vin în pahar şi se gătea ca să dea lui Amira din Creta, s-a aflat în Mitiline dând maicii sale vinul. Văzând toţi cei ce erau la masă pe tânăr, s-au minunat. Şi întrebându-1 de unde şi cum se află în mijlocul lor, el a zis: „Umplând paharul acesta de vin, ca să-l dau lui Amira în Creta, am fost răpit de un bărbat preamărit, care m-a pus pe calul lui, ţinând cu mâna dreaptă paharul, şi cu stânga ţinându-mă de mijlocul lui, mă aflai precum mă vedeţi în mijlocul vostru.” Acestea auzindu-le şi văzându-le, s-au mirat de acea mare minune. Şi sculându-se de la masă, au dat laude şi mulţumire toată noaptea Atotputernicului Dumnezeu, mărind pe sfântul Său mucenic.

 

DROB DE MIEL


de Mădălina CHIŢU

DROB DE MIEL. Acesta este un preparat culinar tradiţional românesc, fiind una dintre mâncărurile din miel specifice sărbătorii de Paşte.

DROB DE MIEL. Trei modalităţi simple de a găti acest preparat

Ingredientele principale pentru DROB DE MIEL sunt măruntaiele de miel (ficat, plămâni, inimă şi rinichi), verdeţuri (ceapă verde, mărar, pătrunjel, usturoi, leuştean), ouă (crude şi fierte), pâine înmuiată în apă sau lapte. Măruntaiele fierte şi tocate sunt amestecate cu celelalte ingrediente şi condimente (sare, piper). Prapurul mielului este aşezat într-o tavă, peste care se pune amestecul de carne. DROBUL DE MIEL este unul dintre cele mai apreciate mâncăruri tradiţionale, existând o serie de variaţii ale reţetei. Una dintre acestea este utilizarea unei foi de aluat în locul praporelui. În majoritatea variantelor se aşază ouă fierte în centrul acestuia.

În mod tradiţional, pregătindu-se pentru sărbătorile pascale, credincioşii ortodocşi jertfesc un miel ce simbolizează jertfa lui Hristos pentru mântuirea neamului omenesc. Din acesta sunt realizate o multitudine de preparate ce vor fi servite de întreaga familie, alături de ouă roşii şi pasca cu brânză.

Drobul este un preparat tradiţional care nu trebuie să lipsescă de la masa de Paşte. Acest preparat are un nivel mediu de complexitate şi nu trebuie să stai mai mult de o oră şi 30 de minute în bucătărie pentru a-l găti.

Medicii nutriţionişti spun că drobul are un conţinut caloric redus şi poate constitui aperitivul perfect. O felie de drob conţine 80 de kilocalorii. Deoarece carnea de miel nu este pe placul tuturor, drobul poate fi făcut şi din carne de pui.

Drob de miel. Varianta 1

Ingrediente:

● măruntaiele (ficat, plămâni, splină şi rinichi) unui miel de aproximativ 7-8 kilograme

● opt ouă

● trei legături de ceapă verde

● o legătură de pătrunjel

● trei legături de mărar

● două linguri de smântână

● o lingură de unt

● zece linguri de făină

● 50 de grame de ulei

● o lingură de sare

● o lingură de piper

DROB DE MIEL. Mod de preparare:

Se fierb măruntaiele de miel şi se lasă să se răcească, apoi se taie în bucăţele mici. Ceapa se taie mărunt şi se căleşte puţin în ulei. Se toacă mărunt şi verdeaţa şi apoi se adaugă peste carnea tocată mărunt, peste care se pune ceapa călită şi şapte ouă bătute spumă cu mixerul. Toate aceste ingrediente se amestecă, timp în care se adaugă sarea, piperul şi două linguri de făină.

Se unge o tavă cu ulei sau cu unt şi se tapetează cu restul de făină. Apoi se pune amestecul de drob şi se dă la cuptor la foc potrivit. După aproximativ 10-15 minute se scoate şi se adaugă deasupra oul rămas, bătut spumă. Se lasă la cuptor pentru aproximativ 30-35 de minute, până prinde o crustă rumenă. Se poate mânca atât cald, cât şi rece, tăiat felii, aşezate pe frunze de salată verde şi, după preferinţă, cu smântână.

Drob de miel. Varianta 2

Ingrediente:

● măruntaiele de la un miel, aproximativ 500 de grame

● două ouă fierte

● două ouă crude

● o felie pâine muiată în lapte

● o legătură de ceapă verde

● o legătură de pătrunjel

● o legătură de mărar

● o lingură de smântână

● sare

● piper după gust

● prapurul sau o foaie de tăiţei

● ulei pentru uns tava

DROB DE MIEL. Mod de preparare:

Se fierb măruntaiele în apă cu sare. Când se răcesc se trec prin maşina de tocat carne, împreună cu felia de pâine muiată. Dacă vrei, inima şi rinichii se pot tăia feliuţe cu un cuţit. Se adaugă ouăle crude, smântână, sare, piper, verdeaţă tocată mărunt, ceapă tocată cu cozi cu tot.

Se amestecă totul. Se unge o formă – după preferinţă: taviţa smălţuită sau forma de chec. Prapurul se spală şi se întinde în formă, lăsând mult şi pe margini. Se pune o jumătate din umplutură, se pun ouăle fierte – la alegere: sferturi pe toată suprafaţa umpluturii sau tăiate în jumătăţi în mijlocul umpluturii – se pune restul umpluturii, se nivelează cu lingura şi se întorc marginile prapuruli peste umplutură. Se lasă în cuptorul încins în prealabil timp de 30 de minute.

Menţiuni:

Dacă îl pregăteşti din măruntaie cumpărate separat şi nu ai prapur, poţi să îl coci într-o foaie de taieţei sau în foietaj, aproximativ 400 de grame. În acest caz foaia trebuie unsă cu ou. Pentru persoanele care nu suportă mirosul cărnii de miel este chiar indicat să înlocuiască prapurul cu orice foaie de aluat.  Se serveşte întreg, pe platou sau tăiat felii, însoţit neapărat de ceapă verde sau ridichi.

Cozonac de casa

Ingrediente

Aluat: 1 kg faina, 4 galbenusuri, 200 gr zahar, 60 gr drojdie, sare, 400 ml lapte, 200 gr unt.
Umplutura: 200 gr miez nuca macinat, 100 gr stafide, 40 gr cacao, 100 gr rahat asortat de fructe,100 gr zahar, vanilie.

Preparare

Laptele caldut se amesteca cu drojdia, zaharul, galbenusurile, untul moale, 1 praf de sare, faina  si se framanta bine intr-o incapere calduroasa. Se framata bine pana ce se dezlipeste de maini, se bate de masa de 50 ori si se lasa la dospit. Cand a crescut se imparte in 2 bucati. Fiecare bucata se umple cu umplutura. Se ruleaza si se aseaza in tava unsa cu putin ulei. Se lasa sa creasca in tava dupa care se introduce la cuptor   . Se coace la foc mediu

Friptura de miel traditionala


 

Ingrediente

1 pulpa  de miel (din spate ), 2 capatatani usturoi, sare , cimbru, piper, rozmarin, 100 ml apa, 50 ml ulei, 1 legatura de patrunjel verde.

Preparare

  1. Carnea de miel se spala, se dezoseaza si se taie in bucati potrivite.
  2. Se pune intr-o tava termorezistenta, se condimenteaza , se adauga  apa, uleiul  si  usturoiul zdrobit.
  3. Tava se introduce in cuptorul incalzit si se lasa cca 30 min , la foc mediu.
  4. Cand friptura este gata se scoate din cuptor si se presara cu patrunjel verde maruntit.

Se serveste  alaturi  de o  salata de cruditati.

Friptura de miel traditionala

Pasca traditionala


Ingrediente

Aluat:
1 kg faina, 30 gr de drojdie proaspata, 250 gr zahar,
coaja rasa de lamaie, 5 galbenusuri, 200 ml lapte caldut, rom, vanilie, 150 gr unt.
Umplutura:
300 gr branza de vaci proaspata, 3 oua, 125 gr zahar, 100 gr stafide, zahar vanilat, coaja rasa de lamaie, un praf de sare.

Preparare

Compozitia de pasca se obtine exact ca la cozonac. Forma in care coacem pasca se tapeteaza cu hartie de copt. Coca se imparte in doua parti, o parte sub forma de foaie se pune in forma de copt, iar a doua se impleteste in functie de preferinta. Din partea a doua de coca se pot realiza si frunzulite, flori cu care decoram pasca. Seasupra se unge cu galbenus si se lasa la crescut. Separat intr-un bol formam umplutura din branza, oua, zahar, stafide, vanile, coaja de lamaie rasa si un praf de sare. Amestecam usor pana devine o pasta omogena. Cand pasca a crescut se adauga umplutura si se introduce in cuptorul incalzit. Se lasa sa se coaca la foc potrivit. Cand este coapta asa cum ne dorim se lasa la rece.

Oua vopsite de Paste

 

Ingrediente

oua, vopsea de oua, otet, ulei

Mod de preparare Oua vopsite de Paste

  1. Spalam  bine fiecare ou cu apa calda si detergent , apoi le clatim.
  2. Ouale se pun intr-o oala  cu multa apa rece, adaugam  un praf de sare si lasam  sa fiarba la foc mic, cca 8 -10 min , dupa ce apa a dat in clocot.
  3. In timp ce ouale se fierb  preparam vopseaua dupa instructiunile de pe pachet (adaugam  si 2 linguri de otet).
  4. Cand ouale sunt gata, le punem  in vopsea (cat sunt  fierbinti) si le lasam  sa stea 5 min .
  5. Se scot pe servetele de hartie si le lasam  sa se usuce.
  6. Ungem  fiecare ou cu putin ulei, pentru a capata luciu si se pun in cosulet.

Pofta Buna!

Izvorul Tamaduirii

In fiecare an, in prima vineri dupa Pasti, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Izvorul Tamaduirii. Este un praznic inchinat Maicii Domnului, menit sa arate rolul Fecioarei Maria in lucrarea mantuirii oamenilor. Numele de Izvorul Tamaduirii aminteste de o serie de minuni savarsite la un izvor aflat in apropierea Constantinopolului.

Potrivit traditiei, Leon cel Mare, cu putin timp inainte de a ajunge imparat, se plimba printr-o padure din apropierea Constantinopolului. Intalneste un batran orb care ii cere sa-i dea apa si sa-l duca in cetate. Leon va cauta in apropiere un izvor, dar nu va gasi.

La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunandu-i: „Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape! Patrunde, Leone, mai adanc in aceasta padure si luand cu mainile apa tulbure potoleste setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati”. Leon va face ascultare si astfel, va gasi un izvor din care ii va da orbului sa bea. Ii va spala fata cu aceasta apa, iar orbul va incepe sa vada.

Dupa ce a ajuns imparat, Leon a construit langa acel izvor o biserica. Mai tarziu, imparatul Justinian (527-565), care suferea de o boala grea, s-a vindecat dupa ce a baut apa din acest izvor. Ca semn de multumire a construit o biserica si mai mare. Aceasta biserica a fost distrusa de turci in anul 1453.

De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli si a tamaduit diferite rani si suferinte.

Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea unde exista pana astazi izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.

Crestinii ortodocsi vin in aceasta zi la biserica pentru a lua parte la slujba de sfintire a apei, cunoscuta si sub numele de Aghiasma Mica.

In vorbirea populara, aghiasmei i se mai spune si aiasma. Cuvantul aiasma vine de la iazma. In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de „aratare urata si rea, naluca, vedenie”, este indicat ca si in DLR cu etimologie necunoscuta.

Se cere o explicatie in legatura cu sensul cuvantului iasma-iazma, de „aratare urata si rea, naluca, vedenie”, contrar sensului originar de „apa sfintita”. Explicatia este urmatoarea.

Dupa ce preotul a sfintit apa, ii stropeste pe credinciosi in timp ce se canta troparul: „Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau”. Astfel, s-a retinut in popor ca scopul urmarit prin aiasma este de a alunga „aratarea urata si rea”, adica duhul cel rau.

Învierea Domnului

„Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii și fariseii la Pilat, zicând: Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viață: După trei zile Mă voi scula. Deci, poruncește ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină și să-L fure și să spună poporului: S-a sculat din morți. Și va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi. Pilat le-a zis: Aveți strajă; mergeți și întăriți cum știți. Iar ei, ducându-se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra.”

—Evanghelia după Matei 27:62-66[1]

Din evanghelii aflam ca in prima zi a saptamanii, duminica, femeile mironosite au venit cu miresme la mormantul lui Hristos, cu care aveau de gand sa unga, dupa obicei, trupul lui Iisus. Maria Magdalena, venita cu celelalte femei, ajunge prima la mormant si uimita de vederea pietrei ridicate si a mormantului gol, nu le mai asteapta pe celelalte femei si alearga sa le vesteasca apostolilor cele petrecute. Ea nu mai vede ingerul, care le intampina pe celelalte femei si nici nu-i asculta mesajul – ca Hristos a inviat.

Pe cand femeile mironosite mergeau catre apostoli sa vesteasca cele intamplate, sunt intampinate de Hristos cu urmatoarele cuvinte: „Bucurati-va” si „Nu va temeti”. El le repeta indemnul dat de inger: „Duceti-va si vestiti fratilor Mei, sa mearga in Galileea si acolo ma vor vedea”.

La mormant ajung si Ioan si Petru. Desi Ioan soseste primul, el intra in mormant dupa Petru. In afara de prezenta giulgiului si a mahramei, care indicau ca Hristos a inviat, apostolii au vazut in mormant ceva minunat. A fost o experienta invaluita in taina, care a constituit o adevarata iluminare. Din aceasta clipa, Ioan a crezut fara sovaiala in Invierea lui Hristos. Cei doi apostoli vor merge sa vesteasca si celorlalti Invierea lui Hristos. Maria Magdalena, care ii urmase pe cei doi ucenici, nu pleaca de la mormant, ramane aici sa planga. Gandul ei era ca trupul lui Iisus fusese furat.

Pe cand plangea, potrivit Scripturii, i se arata doi ingeri. Dupa putin timp, i se arata si Hristos, pe care Il aseamana pentru inceput cu un gradinar, caruia ii cere sa-i vesteasca unde a fost pus Hristos. Dupa ce are loc recunoasterea lui Hristos, primeste misiunea sa merga si sa vesteasca ucenicilor: „Mergi la fratii Mei si le spune: Ma voi sui la Tatal Meu si Tatal vostru”.

Desi trupul lui Hristos fusese preamarit, Hristos accepta, in rastimpul celor 40 de zile, sa se adapteze dimensiunilor actuale ale universului uman. Acest „trup al slavei”, dupa expresia paulina, nu mai este dependent nici de spatiu, nici de timp, caci nu mai face parte din lumea cazuta. Aratarile sunt un pogoramant fata de slabiciunea omeneasca. Domnul se face accesibil simturilor: poate fi vazut, auzit si chiar pipait. Hristos cel inviat este tot atat de real ca si Cel dinainte de Patimi, dar se afla la alt nivel existential, deoarece trupul Sau nu mai este supus mortii, in El straluceste Duhul. Desi trupul a fost indumnezeit, ca si natura Sa omeneasca, firile vor continua sa ramana neschimbate si de sine statatoare pentru vesnicie.

Invierea lui Hristos nu este o simpla revenire la viata pamanteasca, ci inceputul altei vieti: viata vesnica, in care trupul omenesc nu mai este supus stricaciunii. De aceea, Biserica Ortodoxa canta in ziua de Pasti: „Praznuim astazi omorarea mortii si inceputul unei alte vieti, vesnice”.

Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca Mantuitorul a refacut chipul divin din om, lepadand in mormant, in dimineata Invierii, trasatura patimitoare. Din momentul mortii si a invierii Domnului, istoria intra in perioada eshatologica, iar Imparatia, aflata deocamdata in transcendent, tinde sa inglobeze treptat toata creatia. In Hristos cel inviat incepe transfigurarea lumii, dar aceasta transfigurare nu se descopera decat prin mijlocirea acelora care au atins culmile sfinteniei.

cand plangea, potrivit Scripturii, i se arata doi ingeri. Dupa putin timp, i se arata si Hristos, pe care Il aseamana pentru inceput cu un gradinar, caruia ii cere sa-i vesteasca unde a fost pus Hristos. Dupa ce are loc recunoasterea lui Hristos, primeste misiunea sa merga si sa vesteasca ucenicilor: „Mergi la fratii Mei si le spune: Ma voi sui la Tatal Meu si Tatal vostru”.

Desi trupul lui Hristos fusese preamarit, Hristos accepta, in rastimpul celor 40 de zile, sa se adapteze dimensiunilor actuale ale universului uman. Acest „trup al slavei”, dupa expresia paulina, nu mai este dependent nici de spatiu, nici de timp, caci nu mai face parte din lumea cazuta. Aratarile sunt un pogoramant fata de slabiciunea omeneasca. Domnul se face accesibil simturilor: poate fi vazut, auzit si chiar pipait. Hristos cel inviat este tot atat de real ca si Cel dinainte de Patimi, dar se afla la alt nivel existential, deoarece trupul Sau nu mai este supus mortii, in El straluceste Duhul. Desi trupul a fost indumnezeit, ca si natura Sa omeneasca, firile vor continua sa ramana neschimbate si de sine statatoare pentru vesnicie.

Invierea lui Hristos nu este o simpla revenire la viata pamanteasca, ci inceputul altei vieti: viata vesnica, in care trupul omenesc nu mai este supus stricaciunii. De aceea, Biserica Ortodoxa canta in ziua de Pasti: „Praznuim astazi omorarea mortii si inceputul unei alte vieti, vesnice”.

Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca Mantuitorul a refacut chipul divin din om, lepadand in mormant, in dimineata Invierii, trasatura patimitoare. Din momentul mortii si a invierii Domnului, istoria intra in perioada eshatologica, iar Imparatia, aflata deocamdata in transcendent, tinde sa inglobeze treptat toata creatia. In Hristos cel inviat incepe transfigurarea lumii, dar aceasta transfigurare nu se descopera decat prin mijlocirea acelora care au atins culmile sfinteniei.

Vinerea Mare – moartea si ingroparea Domnului

Din Scriptura aflam ca dupa ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spalandu-se pe maini, rosteste sentinta. Mantuitorul Hristos este trimis spre locul rastignirii, purtandu-Si crucea.

Ajuns la locul executiei, bratul orizontal al crucii era fixat cu ajutorul cuielor de bratul vertical infipt din timp in pamant, iar picioarele condamnatului puteau fi asezate pe un scaunel de picioare, ceea ce usura durerile, dar lungea supliciul. Ele puteau fi si tintuite fara sprijin, usor indoite, cu talpile lipite de stalpul vertical. In varful acestuia se fixa o scandura pe care era consemnata vina condamnatului, in cazul Domnului: „Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor”.

Trupul mort, coborat de pe cruce, putea fi aruncat intr-o groapa comuna, impreuna cu instrumentele executiei sau putea fi incredintat oricui s-ar fi milostivit sa-l ingroape.

Din Sfintele Evanghelii cunoastem ca Iosif din Arimateea l-a coborat pe Domnul de pe Cruce si l-a ingropat impreuna cu Nicodim, in mormantul sau aflat intr-o gradina din apropierea locului rastignirii.

In Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.Hr., in Palestina aceasta pedeapsa era aplicata doar de catre autoritatea romana. Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce era dezbracat de haine, biciuit si obligat sa parcurga drumul pana la locul executiei, cu barna orizontala a crucii in spate, legata de mainile intinse. Sentinta era pronuntata de catre conducatorul provinciei intr-un loc public.Moartea biruita prin moartea lui Hristos

Moartea a intrat in creatie prin despartirea omului de Dumnezeu. Din iubire fata de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a intrupat si a primit moartea de buna voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o invinge. Astfel, Hristos intoarce rostul mortii. In loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viata, ea e folosita de El ca mijloc de biruire a ei,  afirma parintele Dumitru Staniloae. El a invins moartea nu numai pentru ca a fost Dumnezeu, ci si pentru ca umanitatea Lui a fost fara de pacat.

Pentru Hristos moartea nu era inevitabila, deoarece El fiind strain de pacat nu purta in Sine germenele mortii. Hristos nu moare de o moarte naturala, rezultat al unui proces ce culmineaza cu descompunerea fizica, nu este atins de vreo boala, ci primeste moartea de buna voie. De aceea indura moartea in toata grozavia ei, moartea prin excelenta.

Moartea suportata de Hristos naste in noi, daca ne unim cu El, o stare noua, de incetare a alipirii egoiste si patimase la cele ale lumii si de daruirea vointei Lui de a ne iubi unii pe altii. Iar aceasta ne da puterea de a birui si noi moartea.

Spre deosebire de noi, care induram moartea in mod pasiv, ca pe o consecinta a pacatului, Hristos a intampinat-o in stare de maxima concentrare spre a o birui. In canonul pascal compus de Sfantul Ioan Damaschin se canta: „Praznuim omorarea mortii”.

Din Sfintele Evanghelii aflam ca in momentul in care Hristos Si-a dat duhul, s-a aratat o serie de semne miraculoase: catapeteasma templului s-a rupt, pamantul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat si multe trupuri ale celor adormiti au inviat.

Punerea in mormant a Domnului

De teama ca trupurile celor osanditi sa nu ramana pe cruce si a doua zi, cand se praznuiau Pastile, iudeii cer permisiunea lui Pilat sa se zdrobeasca fluierele picioarelor osanditilor si apoi sa fie coborati de pe cruce. Se folosea acest procedeu spre a grabi moartea celor rastigniti. Dupa ce primesc acordul de la Pilat, ostasii zdrobesc fluierele picioarelor celor doi talhari, deoarece acestia inca nu murisera. Cand au venit insa la Hristos, au constatat ca El murise si atunci nu I-au mai zdrobit oasele. Spre a se convinge ca Hristos a murit cu adevarat, un ostas i-a impuns coasta cu sulita si indata au tasnit sange si apa.

Iosif din Arimateea si cu Nicodim iau trupul lui Hristos de pe cruce, il ung cu aromate si il infasoara intr-un giulgiu. Pe cap ii pun o mahrama, implinind astfel, intru totul datina iudaica a inmormantarii.

Evanghelistul Matei spune ca mormantul in care Hristos a fost pus apartinea lui Iosif, iar de la Ioan aflam ca era „un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat” (19, 41).

Iudeii vor pecetlui piatra mormantului in nadejdea ca uitarea sa-L acopere definitiv pe Cel ce zacea acolo. Dar ei nu vor putea opri astfel nici coborarea la iad si nici invierea lui lisus, urmata de raspandirea noii credinte.

Mormantul lui Hristos ramane gol. Nu mai este cum spunem noi „locas de veci”. Acest mormant ne vesteste ca si mormintele noastre vor ramane goale.

Slujba Prohodului

Vinerea Mare este zi aliturgica, adica nu se savarseste nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principala din aceasta zi este scoaterea Sfantului Epitaf din altar si asezarea lui pe o masa in mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfantului Epitaf retraim coborarea de pe Cruce a lui Hristos si pregatirea Trupului Sau pentru inmormantare.

Seara se canta Prohodul si se inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf. Este o procesiune de inmormantare. Epitaful pe care il poarta preotii ajutati de credinciosi simbolizeaza trupul Mantuitorului. Dupa procesiunea din jurul bisericii, Sfantul Epitaf este asezat pe Sfanta Masa din altar, unde ramane pana la Inaltare. Punerea pe Sfanta Masa reprezinta punerea Domnului in mormant.

        Adrian Cocosila

Joia Mare

Ziua de joi din Săptămâna Mare este cunoscută drept Joia Mare. În această zi, se prăznuiește spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtășanii (Euharistia), rugăciunea din gradina Ghetsimani și prinderea Domnului de către farisei.

Joia Mare este ultima zi din Postul Mare în care se fac slujbe pentru sufletul morților. Se crede că în noaptea dinainte de Joia Mare, se deschid mormintele, iar sufletele morților se întorc la vechile lor locuințe, unde rămân până în sâmbăta dinainte de Rusalii. Oamenii aprind focuri în curți, pe dealuri sau în cimitire, pentru ca aceștia să aibă lumină și căldură.

Aprinderea acestora reiterează focul pe care l-au aprins slujitorii lui Caiafa în curtea arhierească, pentru a se încălzi, atunci când Iuda l-a vândut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfântul Petru, atunci când s-a lepădat de Hristos.